Am simtit o clipa cum pamantul imi evadeaza de sub picioare.
Imi era spaima ca ochii sa-i deschid...sa nu-mi plece-orizontul.
Simteam cantecul ploii, acordat la cele mai grave sunete.
Soarele nu mai incapea in acea partitura monoton de schimbatoare.
Pentru noapte, mai lipseau multe ore, si petnru stele, o noapte...
Si pe un ton inalt,foarte inalt, ridicat pe pleoapele cerului,
Canta in tihna ploaia, nestingherita de nudul sau ud.
Doar teama domina intregul peisaj, precum un joc de sah,
Foarte atenta la fiecare miscare,teama zice "sah-mat"
La ultima miscare, se face nevazuta, doar simtita, in furtuna...
De suparare, ploaia se alarmeaza si ea, si devine acea furtuna.
Daca-ar stii ea, ca-i aliata cu teama, s-ar opri. Nu stie.
In auz inca-mi mai rasuna acorduri de furtuna.
Cantecul ploii,parca la fiecare sfarsit, abia incepe...iar si iar.
Si da, trebuie sa apara curcubeul. Uite-l!
