sâmbătă, 19 decembrie 2009

Cand o zbura porcul...



Gandurile mele, nebunatice, au aflat si ele ca vine Craciunul, si eu am reactionat la fel, sau aproape la fel:
-" Vine Craciunul!.....Vine?! Cat de repede a trecut amurgul de ieri , unde s-a dus?Ce s-a intamplat?Chiar vine Craciunul? Nu pot, nu vreau nu-mi vine sa cred, deja vine? Astazi lumea-ntreaga va afla ca vine Craciunul Cu sanii copii vor zbura, Iar porcul palid ,ca nebunul Si el va decola...
Vine si Mosul cu mii de jucarii,
Bucuros ca sub brad va gasi
Prajituri ce le-au lasat copii
Sa se multumeasca totusi, si cu "mersi"
Ce de daruri le aduce...
Asternand zapezi pe cosuri
Iar mamicele nauce,
Stau in mana iar cu fusuri.
Si porcul, cu aripi de inger
Incearca sa zboare...
Cum se ridica, cade ca un fulger
Desi tot mai da din picioare.
Pictorul, talentatul, reproduce iarna,
Pune culori uimitoare pe paleta...
E constient ca nu picteza Varna,
Desi are in prim-plan o motocicleta
E a vecinului sturlubatic de peste gard
Care s-a mutat de la Belgrad,
Si vine la sfarsit de saptamana,
Lasand Iugoslavia in tarana..."
-Incetati,m-am saturat, terminati! Gandurilor, ce aveti? Vine Craciunul, aveti si voi dreptate, cand o zbura porcul, sa zboare peste Varna si Belgrad, ca tare va mai doriti sa ajungeti pe acolo....si mai vine cand o zbura porcul, dar sus, mai susu ca avionul, sus de tot, pana la nori, pana la cer, pana la soare, pana la stele si chiar pana la curcubeu, la preferatul meu, ce-l care mi-a vrajit inima si mi-a incalzit suflarea rece, din iarna....Da, vine Craciunul, vine cu daruri multe , cu Mos Craciun, dar nu e asa o mare tragedie, dar ma gandesc, eu si cu voi, gandurilor, ca in loc de reni, Mosul si-a pus porci zburatori, cu criza asta... si daca nu merge, adio tot, cadouri. farmec de sarbatori, TOT! Si daca si Craciunul si-a pus, in loc de ceas sau clepsidra, sa vada cand trebuie sa vina, un aprod porc zburator, care sa zboare si sa se piarda, in zare, ca timpul....Vine Craciunul,cand o zbura porcul!
-"Si in zare...."
-Daca vreti iar sa inepeti cu poezia, mai bine nu mai incepeti de loc, lasati-o balta!
"-Bine, nu te mai suparam,
Dar tare mult te imploram..."
-V-am rugat ceva....
-"Nu mai spunem poezii, dar daca porcul asta zboara, voi ce mai taiati de Craciun?
-Gandurilor, stati linistite, ca oricum nu mai taiam nimic de Craciun, e gripa noua, porcina...
-"Deci, nu-l mai impiedica nimic sa zboare, nu?"
-Nu gandurilor, NU!
"-Noi ne-am gandit sa.....sa ne gandim la noi si la Craciun, dar nu si la porc, stii?
"
-Cred ca m-am prins....haideti, lasati-ma sa dorm, se apropie Craciunul, trebuie sa fiu frumosa!!!
"-Oricum nu erai...."
-Ce ati spus?
"-:X, nimic:) !
-Bine, culcati-va , ca sunteti urate si voi, tot ca mine, gandurilor! Hai culcarea!

O seara pierduta, in dialog cu gandurile, seara de ajun !

joi, 17 decembrie 2009

Misterul curcubeului


Imi aminteam, uitandu-ma pe niste poze ratacite printre nori, zapezi si fire de iarba, clipe dulci, faguri de miere, de mai de mult, cand nu stiam ce inseamna un itelept, intelepciune, adevar si minciuna. Stiam totusi, ca intr-o zi voi sti mai mult, voi sti de unde vine cerul, cum se naste curcubeul, de ce apune soarele si cand cad stelele de pe cer, insa, m-am inselat, am crescut ingrozitor de mare si tot nu am aflat toate acestea. Oare le voi mai afla?Nu cred, cu siguranta NU! Acum am aflat ce inseama un intelept, intelepciune, adevar si minciuna, si totusi, vreau sa stiu mai mult, sa fiu mai putincioasa in fata lucrurilor mici care formeaza lumea mare. O intrebare imi tulbura linistea.
De unde vine curcubeul? Din munti, din ape, din zapada, dintr-un nor ratacit? de unde apare minunea multicolora, care se revarsa pe sufletele noastre, asternand peste ele sen
zatie de neputinta, de necunoastere, dorinta de mai mult. Nu inteleg, nici chiar acum, de unde asa mult mister in cateva culori, intalnite si pe paleta de culori, in mana unui mare pictor:cerul. Cum de poat niste simple culori, sa palpite inima, sa incante privirea si sa uimeasca intelectul uman?
Curcubeul este o comoara de culori, neamestecate, clare,
permanente in gandirea noastra, efemere pe cer.... este la fel de ascuns ca o comoara, intr-o albastra insula misterioasa, intr-un abis pur, simplu, neatins, la fel ca norii si ca stelele, dar el e altfel...ca o atingere usoara a unei aripi de inger, lasand in urma-i lacrimi dulci, multicolore. Culori diferite, atat de diferite...atat de fermecate, de vrajite, de misterioase, de ascunse, atat de bizare...! Dar totusi, unde sta ascuns curcubeul cand e seceta sau cand ninge? Unde se ascunde curcubeul cand ploua, de reuseste sa apara atat de repede? Cat va mai trebui sa cresc sa inteleg, sa aflu, sa descopar? Mult, putin, foarte mult, foarte putin, cat? Di daca totusi curcubeul va aparea iar si iar, iar gandurile mele se vor pierde aiurea , prin amurg, prin seara, si vor uita de curcubeu? Minunata va fi clipa cand curcubeul ma va cuprinde in brate, si-mi va sopti ca ramane pe veci al meu, ca un lucefar credincios, povestindu-mi despre el, despre stele, despre luna, si sa-mi dea si mie din misterul si frumosul sau!

luni, 14 decembrie 2009

O leapşă

M-am gandit sa intru si eu in jocuri....in Leapsa......Sa incepem:

1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la 18 şi scrieţi aici al 4-lea rând:

"Sa scoata clatita din tigae!Tusa Barberin nu spusese nimic."

2. Fără să verificaţi, cât e ora?


Nu stiu....3?

3. Verificaţi!

3 fara 10.....

4. Cum sunteţi îmbrăcat(ă)?

Pai, intr-un plovar cu nasturi mari, pantaloni galbeni, sosete albe si papuci de casa roz cu Mos Craciun,ce nu-i frumos?

5. Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?

La televizor, in timp ce mancam.

6. Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului?

Cel al tastelor.

7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?

Alaltaieri....am fost la scoala ca sa plec apoi.

8. Ce aţi visat ieri noapte?

Un vis ciudat, foarte ciudat, dar nu-mi mai aduc aminte ce!

9. Când aţi râs ultima dată?

Acum 2 ore....

10. Ce aveţi pe pereţii încăperii în care sunteţi?

Am vopsea, tablouri nu am, mai am niste pete de la acuarele, un ceas, mobila suspendata si mai e....nimic

11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?

Oho....as cumpara un plici, sa omor muste, ca alea ma enerveaza rau....

13. Aţi văzut ceva neobişnuit astăzi?

Nu, din pacate, aa, sau da, a nins!

14. Ce părere aveţi despre acest chestionar?

Interesant, poate....
15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă!

Pai...a trecut o masina rosie, acum doua secunde, pe strada.

16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba despre o fetiţă?

Nu m-am gadit inca,mai e timp, in orice caz unul frumos si melodios.

17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat?

Tot ca la fata...

18. V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?

Da, mi-ar placea, prin Grecia, America, Franta, daca ajung va trimit la toti cate o poza sau ceva de pe acolo!

19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului?

Nu m-am gandit, macar sa ajung pana acolo.

20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba?

As pune soarele sa rasara la sud si pomii sa inverzeasca iarna!
21. Vă place să dansaţi?

Uneori.... acum, de exemplu, nu, fiindca trebuie sa stau aici si sa scriu!

22. George Bush?

Ce-i cu el ? Daca-mi place si de el, nu prea!

23. Ce aţi văzut la televizor ultima dată?

In emisiune la "Nasul" pe Boc cum povestea de PD-L.

24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să primească acest chestionar?

Nu sunt doar 4, cine vrea sa intre in joc.....

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Scrisoare pentru Mos Craciun

Fulgii de nea se cearta care sa cada primul pe pamant. Lacom, soarele tine caldura numai pentru el. Pasari nu sunt, nici fluturi, nici caldura, doar fulgi de nea.
Admirand cearta din natura, gandurile nu-mi dau pace, vor sa scrie, si ele, o scrisoare pentru Mos Craciun. Le las, le rog apoi le implor sa inceteze, nu am stilou, cerneala si nici idei. Ele, isi continua , linistite, discutia despre scrisoare, evadand din creier, parcurgand, apoi, drumul pana la mana, ordonandu-i sa inceapa sa scrie, Mana se supune, luand stiloul, care cu
greu l-au gasit ochii, si a inceput sa scrie:
"Draga Mos Craciun,

consideri, tu oare, ca anul acesta am fost destul de cuminti, noi, gandurile Anilei? Iti este cu putinta sa ne ierti indrazneala, cand te imploram sa citesti o scrisoare din partea noastra, fara timbru, plic sau adresa?
Daca da, daca-ti este cu putinta, atunci fa-ne si pe noi mari, sa fim ganduri mari, dar nu ingrozitor de mari, doar asa, cat sa ajungem la capul Statuii Libertatii, sa o atingem, sa o intelegem si sa putem realiza una mai mare, mai inalta, mai frumoasa. Mosule, in fiecare an, noi ti-am lasat prajituri sub bradul impodibit, noi ti le-am lasat, si tot noi ne-am bucurat de cadourile ei, iar acum, ne dorim sa crestem si noi, cand strangem bradul, sa realizam ca mai e ceva, ca mai e cresterea noastra uimitoare, furata din basme.
Mai vrem, daca ne este permisa indrezneala, sa ne dai si frumusete, sa fim ganduri mari si frumoase, caci noi am impodobit mereu bradul cu mult gust si drag, si noi ne-am bucurat de frumusetea cadourilor, iar anul acesta vrem, cand strangem bradul, sa realizam ca mai e ceva sub brad, ca mai e frumusetea noastra, dar totusi, sa nu fim ingrozitor de frumoase, doar cat sa intelegem arta cu care este pictata Gioconda, si sa putem picta si noi, mai mult si mai frumos. Te rugam, Mosule, mult de tot, sa ne aduci ce te-am rugat, ca ti-om lasa doua prajituri, mai gustoase, mai mari si mai frumoase ca anul trecut. Te rugam Mosule!
Cu drag, gandurile Anilei ..."

Mana, supusa in continuare, a trimis scrisoarea niciunde, a pus timbru deloc si a impachetat, frumos, in plicul care nu era, apoi, s-a dus inferioara, ca sclava Izaura, la posta de nicaieri sa trimita gandurile mele.

joi, 10 decembrie 2009

Vorbele se pierd, scrisul ramane........

Si plangem cu totii, cum plange stiloul cu cerneala, si imprastiem lucruri prin lume, cum imprastie stiloul cuvinte, ne despartim.....in silabe,la fel ca stiloul, avem scopuri pe lume, la fel ca cerneala, ne intinam imaginea, pe mana altuia. Asemenea intelepciunii pe care o scrie stiloul, natura devine din ce in ce mai frumoasa, stiloul e intelept cu cerneala, iar natura frumoasa, cu oamenii!
Pe o foaie galbena, de pergament prafuit, stiloul lustruieste cateva cuvinte sterse.Parca le-a facut o poza, sa le pastreze asa, sa-si aminteasca de ele asa, frumoase, lustruite, la fel ca noi, cand fotografiem ceea ce ne place, ceea ce vrem sa ne amintim, si-ncercam sa ne lustruim faptele, viata....dar o mana a intinat cerneala de pe testament, faptele din viata!
Totul pare imposibil, dar totodata usor, asemenea stiloului, strigam cu glas sonor ca trebuie sa incepem totul cu alineat! Si multi vorbesc cu stiloul, sa le ascunda gandurile, sa vorbeasca in locul lor, sa le fac niste simple ganduri celebre! Stiloul intina iar cerneala, si iar...totul se repeta, aceleasi litere de mana, caligrafice, scrise cu cerneala albastra, mult prea albastra, aceleasi alineate si aceleasi idei, totul se repeta, se amesteca, se pierde in eternitate, in zare, in amurg...........
Vorbele se pierd, gandurile se uita, fericirile sunt trecatoare, lacrimile se sterg cu amintirile, doar scrisul ramane. Stiloul rusineste,cerneala se consuma, foaia se prafuieste, doar scrisul ramane! Si totusi, omagiem stiloul cerneala, suntem mandrii insa, doar cu scrisul!

miercuri, 9 decembrie 2009

La barfa cu noaptea


Intr-o seara fara somn, cand luna stralucea mult prea tare ca sa pot dormi, stelele formau mult prea multe constelatii, doar ochii ma indemnau la somn...ce sa faca si ei, le era somn...dar cine-i asculta? Stomacul cerea ciocolata, iar limba simtea nevoia de acru. Nu am gasit, din pacate, ciocolata cu castraveti murati!
Ca doua babe la taifas, ma consultam acum, cu noaptea:
-Zi-mi si mie, cum sa imi stapanesc emotiile care ma cuprind de fiecare data cand te apropii? Cum sa le zic ochilor sa stea deschisi?
-Usor.... pui doua banane intre pleoape.Daca nu-s maimute prin jur, sa le manance, stai fara grija, te uiti la mine pana plec !
-Ah, noapte! DE cand existi nu faci altceva decat sa presari samanta sclipitoare pe cer, de asta ti se pare totul asa usor....
-Nu, cat am muncit....pana am facut atatea constelatii!
-Le-ai gresit si pe alea, ai varsat laptele pe CALEA LACTEE!
-In fine, eram obosita si eu, mi-era frica sa nu vina rasaritul, si sa ma ia pe sus....
-Noapte, stomacul tot imi cere ciocolata si auzului ii e dor de Enescu! Ce l-o mai fi apucat si pe asta?
-D-ai Guta, ala e acum la moda, nu Enescu sau Debussy, s-a pus praful pe ei...sau cel putin tineretul a asternut niste praf!
-Nu mai vrei sa vorbim?
-Ba da, doar ca a cazut o stea!!!! Du-te tu, prin Noua Zeelanda, ca a picat pe acolo pe undeva! Hai repede!!!!!!!!!!
-Stai linistita, ca mi-am pus o dorinta!
-Ce-are aface?Pe cer se afla mai putin cu o luminita, cum ar fi, ca pe Pamant, sa se afle mai putin cu o sarbatoare, ca de exemplu Craciunul?
-Cum l-ai gasit, si tu, pe asta?Daca ziceai de ala cu uraganele sau mai stiu eu care, mare paguba!
-Pentru mine, stelele sunt daruri de la Mos Creciun, toate, nu una, nu doua!
-Te-ai luat acum cu lirismul! Mie mi-e somn, de fapt, doar ochilor!
-Culca-i ! Te astept la fereastra!
-Si daca voi gasi, in ,in locul tau, zorile?
-Astepti un pic, ca nu se termina cerul!
-Vine vacanta! Nu am timp de asteptat, trebuie sa calaresc timpul ...pierdut!
-Parca mi s-a facut si mie somn, dar mai e pana la rasarit!
-Si cand apare soarele, tu ce faci?
- Pai, imi asez, cu grija, intre pleoape, amurgul si rasaritul!
- Mi-e somn rau, e aproape 11!
-Ia niste ciocolata....
- Esti tu aici, noapte, nu am voie!
-Nu-mi faci pofta, linisteste-te!
-Atunci plec la Paris.
-Ce-ti veni? De cand ai ganduri de astea...zburdalnice?
-Mai demult, dar nu era avion !
-M-ai uimit!Ai reusit!
-Si tu ai reusit sa ma faci sa lacrimez!
-Asa dor ti-a fost de mine? Nici nu ai plecat la Paris si deja ti s-a facut dor de mine?
- Sa lacrimez de somn....
-Culca-te!
-Nu pot!
-Parca ti-era somn!
-A fugit!
-Cine?
-Somnul.....
-Incearca, hai ca te ajut............. 'Luna, mai stinge-te putin' !
- Multumesc, stai sa sting lumina....
-Vise placute....data viitoare sa incerci cu bananele!
O seara...alaturi de noapte!

marți, 8 decembrie 2009

marți, 1 decembrie 2009

Aiurea, prin ganduri....

Doar eu si gandurile mele, stam in rasarit de luna, admiram cerul,orbim stelele cu lumina ochilor mai, ai nostri.Doar eu, cu ele.Ne gandim, la totul, la nimic.Ele vor sa schimbe lumea, iar eu vreau s-o las la fel, si invers...
Cu mana-mi blajina, tremuranda, vreau sa rup o floare, o petala de floare.Gandurile ma opresc.Eu ma impotrivesc.Nu pot.Cu picuri calzi de ploaie ce-mi bat in geamul fumuriu al casei, de unde nu privesc acum nici luna, nici cerul, de unde nu se vede acum, chipul meu curios, agitat. Sunt afara, singura, doa
r cu gandurile mele, numai ale mele. Despre cum sa-nstrainam un fluture din noapte, o albina din flori, discutam acum. Am crescut eu oare, ingrozitor de mult, incat subsemnul dorului sa ma invite la meditatie, sa ma cheme la el? Mi-e dor! Mi-e dor sa stau la o cafea cu gandurile mele, sa discutam, mai mult, la un serbet de zmeura.
Vorbesc prea mult, amestec idei, neterminand o fraza...si gandurile mele zabovesc aiurea, prin lume. Stau pe plapuma naturii verde, sub ochii albastrii ai ei, care ma dojenesc ca nu am fost cuminte, lasandu-le in l
ume, in efemerul timp. Inima-mi plange, sufletul ma cheama, la odihna. Gandurile, doar ele, ma-teleg! Ne ratacim, eu cu ele, prin lumea toata, zabovim, pierdem din timp, degeaba. Ca o albina care zboara dupa polen, eu caut disperata, liniste. Fug de mine, de tot ce ma-nconjoara, cu tot cu ganduri, doar cu ele!
O data cu plecarea verii, natura m-a parsit, eu am cautat-o, dar ea s-a ascuns. Gandurile-mi sunt alaturi , fug cu ele, vin cu mine. Ploaia de lacrimi anunta inceputul unei mari tristeti, care vine , sau pleaca. Gandurile-mi zboara, departe, cu aripi de inger, ma prasesc si ele. Stau singura in rasarit de luna, sau apus...

luni, 30 noiembrie 2009

Ca in Romania...

Turul 1:
Basescu tine-n brate tara,
Becali vine cu mioara,
Pe Vadim il fura toti,
Iar romanii stau ca morti.
Antonescu ne vrea bine,
Geoana intra-n Uiniune,
Toti se lauda de pica,
Pana mai beau cate-o tuica.

Turul 2:
Peste tara, un razboi
In fruntea caruia stau doi.

Mai bine era cu Ceausescu
Decat sa vanda voturi Antonescu.
Geoana, o data pe an,
Il uraste pe Traian,
Cand se afla la putere,
Minciunile ii sunt o miere.
Noi nu mergem nici la vot,
Hai macar sa pierdem tot;
Ca bine ne mai sta noua,
Sa va dam bani numai voua!

duminică, 29 noiembrie 2009

Da-mi aripi !


Da-mi aripi de inger sa ajung la cer
Sa pot calatori prin timpul efemer.
Da-mi libertate sa iti multumesc
Pentru fala, pe care o iubesc;


Imi plangi de mila, la fereastra-namurg

Eu iti vars lacrimi desarte pe pamant.

Intoteauna, m-am simtit ca un fulg
In grija nimanui, in vant!

Da-mi intelepciune, sa gandesc pentru toti,
Da-mi glas, sa ma fac auzita,

Caci oamenii , cu totii, infranti,
Sunt neajutorati, intr-o lume aiurita!


Cuvinte sunt multe, iar tu esti unul,
Si asculta-mi doar soapta sonora
Care-ti va spune, nu doua, nu unul
Din cuvintele mari, din literatura!

vineri, 27 noiembrie 2009

Imbratisarea calda

Nu pot...nu mai pot! Tanjesc dupa amintirea ei, dupa trupul plin de sange, al cireselor, al capsunelor, al fragilor....plang dupa ea, numai dupa ea! M-a parasit, numai am pe nimeni, pe absolut nimeni, decat un amurg, care-mi zambeste trist, care se uita cu ochi inlacrimati, ca ai mei, la mine.... si fuge, se pierde in lacrimi, in caleea lactee.
Zambesc luceafarului, zambesc lunii, pe geam...nu mai stau pe iarba verde, proaspata, a verii, ci in patul meu neschimbat, luna, nici nu mai ma vede, nici nu se mai uita, macar, la mine, intoarce chipul, lumina. Greierii nu mai canta langa mine, si-au luat mandolina si au plecat, m-au parasit si ei, si vara !
Dar marea? Nu-i mai aud glasul, care altadata ma chema la ea, in imbratisarea-i calda, si priveam impreuna rasaritul soarelui, apusul lui...si nu ne desparteam, decat o clipa, o clipa efemera, in care somnul ma fura...visam, tot marea, tot valurile ei pline de pasiune, de ocrotire.Ne intalneam iar, priveam curcubeul si urmaream constelatii, tot nu ne
desparteam! Acum, nu-i mai aud decat soaptele indepartate, care ma cheama, cu groaza, cu mila, cu nesiguranta...vocea-i stinsa, de frig, de foame, foame de trupul meu, frig de imbratisarea noastra....marea! Valurile ei crude, nemiloase, care ma ocroteau, numai pe mine, pe prietena lor fidela, nu ajung pana la mine, nu mai ma uda la picioare, nu mai lasa in urma lor nisip fin, ud. S-a stins, in eternitate, ca jarul din vatra, stins, nu mai arde focul, numai vegheaza asupra trupului meu nimeni, nimic, nici marea numai arde, in soare, in amurg, in rasarit. Cerul nu mai e albastru, ca marea, acum s-antunecat, ca fereastra mea, ca inima mea, e cenusiu, e negru, nemaicontrastand cu marea, cu infinitul, cu absolutul. Nisipul ud imi cheama talpile, sa-l incalzeasca, sa-l ocroteasca, sa-l ingrijeasca, sub care apa, caldura, frigul nu mai puteau intra, nici strecura. Talpile mele calde, goale, acum tremura, dardaie, in fata toamnei, calcand pe lacrimile pomilor.Nu le place, fosnesc!
Adierea vantului, lina, nu-mi mai flutura usor parul, nu-mi mai improspateaza trupul, marea, cerul.Inima-mi bate neincetat la auzirea unui vuiet, ca al marii. Ploua. Voiam sa stau in ploaie, sa-mi amintesc de vara, de mare, dar apa ploii era rece, nu ca a marii, calda.Nu ma primea cu caldura, nu ma imbratisa cu drag, ca marea....Si totusi, marea e alaturi de mine, de sufletul meu ratacit, inca, printre valurile ei, e aici, cu mine, in mine!

joi, 26 noiembrie 2009

Intrebari...raspunsuri...adevaruri

NU! Nu vreau, nu cred, nu vreau sa cred, nu trebuie sa cred!
EU? Numai eu, de ce eu, ce am facut eu?
SIGUR. Sigur se poate, sigur niciodata, dat pururea intotdeauna, sigur.
POATE... voi intelege, poate va fi un nou inceput, poate...

Confuzie.Nu se poate! Chiar asa? Of....
Uneori, tare ne mai doare adevarul, si vrem sa scapam de el, dar nu putem, s-a infiripat in sufletul nostru, pe nesimtite.
Alteori, tare ne mai doare minciuna, fiindca si ea este un adevar, un adevar despre persoana draga noua, care ne doare, mai tare decat fapta in sine...minciuna!
Ne punem, cateodata, intrebari inutile, gasim raspunsuri mai inutile, mai banale, exclamam lucruri marunte, ne gandim la lucruri simple.
De ce, oare, ne intereseaza cele mai marunte obiecte, suntem curiosi, de ce ,oare, exista curiozitatea, emotia, cine o fi spus prima data o miciuna si cine o fi descoperit adevarul?
Ma gandesc la fiecare apus si rasarit de soare la asemenea intrebari, ma gandesc la oameni, in general, la adevaruri despre ei!

miercuri, 18 noiembrie 2009

Timpul

Simt, atat de intens, cum pamantul se invarteste cu mine, ma ameteste, ca pe un om care a baut peste masura. Cand ma uit la albastrul cer, amestesc din senin, neputandu-ma controla... uneori chiar cad, cad in bratele necunoscutului si privesc in sus, fara sa am o tinta, ca o pasare, ce priveste in jos, spre sol, in timpul zborului, fara sa priveasca fix un om.
Sunt, uneori, atat de singura, cum e si luna fara stele si soarele fara razele lui sempiterme.Tuturor cred ca ni se intampla sa simtim cum pamantul se invarteste cu noi....dar sa nu putem face nimic, absolut nimic, doar sa speram, ca intr-o zi, pamantul se va linisti, iar noi nu vom mai fi ametiti!
Sa stea timpul pe loc, numai un minut, sa rezolv multe probleme, sa-mi revin din ameteala, sa nu mai fiu confuza...doar un minut. Ce timp necrutator si dur, atat de crud, si totusi, daca se opreste pamantul din ritualul sau zilnic, daca imi face voia? Ce are sa se intample? Uneori, ma tem de raspuns, alteori imi doresc din toata inima sa-l aflu, acum insa ma tem de el!

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Amintirea verii

Astazi, toata ziua, m-am certat cu natura. Ploua. Eram foarte nervoasa, si voiam sa ma razbun, sa ma razbun pe ploaie, inchinand un imn soarelui.Inca ploua. Eu scriam grabita, si, iesind cu capul gol printre picurile triste ale cerului, am citit o pagina din jurnalul meu de poezii.Doar o pagina, a fost de ajuns...
Ploaia a incetat, dar copacii, erau prea dezbracati, poate vor raci imbolnavindu-ma si pe mine, dar nu i-am putut convinge sa se imbrace la loc.....la fel si florile, mai au doar o frunza. Altele niciuna. Datorita incapatanarii copacilor, au plecat cele mai bune prietene ale mele, au plecat pasarile, poate departe, poate aproape, dar nu mai sunt langa mine! Totul e de prisos, natura-mi pare o piatra, care incearca din rasputeri sa vorbeasca. Nu poate!

Lumina, nu mai straluceste in intuneric, zambetul nu-mi mai inunda chipul, lacrimile curg siroaie, pe obrajii mei si ai naturii.Totul plange. Valul de lacrimi a stins si focul soarelui,l-a stins poate pentru o clipa, sau pentru totdeauna. Si daca trece? Daca imi fac griji degeaba? Ce bine ar fi! Ah, cat de bine!
Tacerea triumfa. Cad pe ganduri.Rad, fara vointa-mi, rad, trista cum sunt, cu urme ale lacrimilor care pana acum au curs neincetat, rad, ca un om fericit din totdeauna, ca vara... Poate ca mi-am amintit de prietenia mea de asta- vara cu ea, cu vara. Radeam impreuna, scriam imnuri ale soarelui, ale caldurii, ale focului, scriam si radeam mereu, asta-vara, atunci...Din ce acele ceasornicul din camera mea scot un zgomt firav, 'tic-tac' , vara se indeparteaza tot mai mult, ata de mult, incat imi este frica sa nu uite cararea, pe care a presarat seminte de fericire. Si daca o uita? Ce voi face, niciodata oare, nu voi mai rade? Acum rad, dar nu e vara, rad cu amintirea verii, dar cu toamna ma intristez, iar cu iarna plang....tanjesc dupa vara!
Culori se amesteca in fata mea, ca intr-un tablou valoros, ce capteza priviri, se formeaza nuante, toamna canta, canta la pian, atat de melancolic, de nostalgic. Vara canta la harfa, o ascultam cu drag, cu patima, ma uimea, voiam sa am o harfa numai a mea, dar pian nu vreau sa am, nu-mi trebuie pian, daca am harfa....
Vara m-a iubit atat de mult, incat, inainte sa vina din nou, imi va trimite, ca anul trecut, multe flori parfumate, va intineri natura, va face o primavara. E toamna, se aude pianul, copacii goi se uita la mine, ma privesc, florile cu cate o frunza se pleaca spre pamant, fac rugaciunea, in gandul meu nu se mai aude decat harfa...

joi, 12 noiembrie 2009

Autoportret


Cat de mult imi doresc sa fiu ca altii, asa, sa nu-mi pese de nimic, sa fac ce vreau si sa nu-i bag in seama pe cei din jur....dar nu pot, adica, cum sa pot? Sa nu ma supar eu de orice nimic si sa nu ma enerveze chiar si cea mai mica musca, ah, nu se poate, sunt prea ocupata sa oberv totul, sa vad cat mai mult dintr-o data, sa rad oricand, oricum, dar sa ma intristez tot atat de repede. M-am suparat, m-am suparat pe mine, pe gandirea mea infantila, vreau sa ma schimb, trebuie sa ma schimb!
Ma gandesc deja la viitor, am planuri mari, iar eu sunt mica, tocmai de aceea, omit lucrurile marunte, care imi doresc, de fapt, sa ma caracterizeze. Am, cel putin, o calitate, ma pricep la desen, nu mult, dar ma pricep si in melancolia care m-a cuprins, nu pot face altceva decat sa fac un autoportret. Incep cu sprancenele, ca de obicei, apoi fac ochii, nasul, gura imi iese foarte mica, dar nu o pot modifica si ma apuc de conturul fetei. Fac parul, c-am lung pentru fata, dar asa il fac eu in general, si dupa cateva mici retusuri, autoportretul e gata. E singurul lucru de care sunt multumita in clipa aceasta, singura realizare din minutul asta, primul meu desen, avand model doar o imagine din oglinda..... sunt fericita.... nu mai vreau sa fiu ca altii, trebuie sa ma straduiesc sa fiu ca mine!

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

joi, 5 noiembrie 2009

O, ramai...

" O,ramai, ramai la mine
Te urasc atat de mult,
Ale tale prostii toate
Numai eu stiu sa le-ntrec.

In al zilei intuneric,

Tu te vezi ca pe un print...
Ce se uita-adanc in creier
Cu ochi negri si goliti;

Si printre oameni din valuri,
Prin miscarea mainii-ntregi,
Eu te fac sa crezi in taina
Ca ai picioare de cerb.

Eu te vad foarte uimita,
Cum te balbai de domol,
In a lustrei stralucire
Intinzand creierul gol.

Si privind in lustra plina,
Egrasia din pereti
Varul vrand sa cada-n clipa
Cand vopseaua sta pe veacuri."

Astfel zise lin prostuta,
Bani asupra-mi clatinand,
Suieram l-a ei chemare
S-am intins mana razand.

Astazi chiar de m-as intoarce
A-i gasi eu nu mai pot...
Unde esti acum ,bacnoto,
Cu valoarea ta cu tot!

La scoala...

La scoala, "Anilei" este profesora si prezinta versurile:

" Il prea slavesc pe modelul meu de viata
Imi dedic intreaga performanta, numai carierei
Aflu prea multe, deodata...

NU pot ramane indiferenta, si totusi
Cuvintele mele se pierd in eternitate..."

- Cat talent, cata cinste se afla in poetul acestei contemplari, cu folosirea cuvintelor frumoase,ma ingheata toata... doamna profesora, aveti un talent , de a ne face sa ne simtim ca prostii....comenteza o fata din clasa versurile.
- Tudorico, cum iti permiti? Ti-ai c-am luat lumea in cap, da-o jos...pai ce, doar nu e palarie!
-Scuzati, nu o sa se mai repete pana ora urmatoare, promit!
-Fetito, tu esti varza la creierii capului? Sunt profesoara ta....nu promite in fata mea, dute dupa catedra, macar o sa promiti in spatele meu!
-Dar, nu se poate, ca am prea mult respect sa mint catedra in fata...
-Adica fata de mine nu ai respect.....rusine, treci in colt!
-Clasa noatra este rotunda, scuzati doamna, raspund ceilalti colegi.
-Credeti ca
eu nu stiam? Haideti, nu mai taiati frunza la caini!
-Doamna, e iarna, de unde sa luam frunze?
-MA enervati, si daca ma enervez.....fac urat.......! LINISTE, am spus...
-NU ati spus doamna!
-Gata, va pun 3!
-Dar eu nu am vorbit, raspunse un elev timid.
-Inseamna ca nu ai fost activ la ore...iti pun 2! Aprindeti lumina, ca nu vad sa trec treiurile!

-.....aaa, pai....ne-a taiat-o...
-Bai, credeti ca eu nu stiu ca nimeni nu are voie in scoala cu foarfeca? Vad si fara lumina.... dati-mi un pix!
-E criza, nu mai avem nici noi!
-Pai voi cu ce scrieti? intreba profesoara nervoasa.
-Cine a zis ca scriem?
-Aveti dreptate, daca nu aveti pix, dar haine cum va luati?
-Hainele ne ajuta cu ceva....dar pixul?
-Aveti noroc, ca e sedinta in cancelarie...dar de 3 nu scapati!
-La departata vedere doamna si insucces la sedinta!
Asa se petrece o ora, cand profesorul nu asculta de elevi....



marți, 3 noiembrie 2009

Prezentare

M-am prezntat cu multa stima unui cetatean, pe care il interesa in mod deosebit numele meu.
-Eu sunt "Anilei" , dumneata? l-am intrebat pe cetateanul cu pricina.
Nu mi-a raspuns, s-a intors, s-a aplecat, apoi mi-a spus:
-Va cunosc de undeva, doamna....
-Domnisoara.....!
-Da doamna, cum spuneti, va cunosc, de la cinema...
-In oras nu avem cinema...l-am intrerupt plictisita.
-Atunci va confund? Peste putina...si daca totusi.....nu, nu .... sunteti vopsita, ca va stiu bolnda?
-Am fost vopsita mov si acum sunt verde.....domnule, terminati, nu ma cunosteti, sunt sigura!
-Atunci sa facem cunostinta....
-Ma numesc "Anilei" , sunt eleva, stau in Arges si nu ar trebui sa vorbesc cu stainii...
-Atunci, de asta va cunosc, incantat, la revedere!
- De unde?.......si dumneavoastra?..........dar a plecat......cu totii ne pierdem astfel cate putin timp in viata, in zadar, cel putin, m-am odihnit, ca mersesem destul de mult.



duminică, 1 noiembrie 2009

Inceputul

Fiecare picatura de ploaie rece imi ajungea la suflet, glasul imi tremura destul de jenant, dar nimic nu conta atunci decat sa-mi pot stapanii emotiile care ma cuprindeau. Pentru prima data , se petrecea o schimbare in mine...in sufletul meu de toamna tarzie. Totul parea efemer, dar totodata infinit, lumea parand a fi ceva sideral, bizar, totul se schimbase, nimic nu mai era la fel...era un inceput. Sufletul meu infantil nu realiza puterea unui inceput, inceputul de alta data parand sempiterm, rasunand in mintea-mi zapacita, stopand gandirea obiectiva.
Eu eram, tot eu, cea de alta data, care credea ca poate ajunge la stele intr-o noapte, cu ajutorul unei raze de soare, cea care poate sa viseze cu ochii deschisi, care crede in toate visele sale, doar ca acum eram ceva mai atenta in jur, era un inceput pentru mine, chiar daca afara era toamna tarzie si nu un inceput de iarna.
Intotdeauna mi-am dorit sa se petreaca o schimbare cu mine, si cand mi s-a indeplinit dorinta, brusc lacrimi mi-au inundat privirea, dar le-am alungat cu ajutorul unui zambet larg, de lunga durata, pentru prima data, pentru inceput ma simteam mai mare, dar nu ingrozitor de mare, eram un om matur, dar nu destul de matur.... pentru prima data creasem ceva cu mana mea, creasem un blog.